Politicianul român la ceas de catastrofă seamănă cu un turist picat în mijlocul crizei nu din altă țară, ci din altă lume. La aterizarea forțată în universul nostru înzăpezit sau inundat, i se dă GPS-ul peste cap și umblă bezmetic printre troiene ori prin potop, înarmat cu un tratat sumar asupra naturii umane, cu un dicționar însăilat în laboratoarele de comunicare ale partidului extraterestru și cu un scop, care scuză orice mijloace: eu mă prefac că te ajut, tu mă votezi.
Reacțiile politicienilor români față de oamenii obișnuiți în momentele de criză sunt hilare, jignitoare, revoltătoare sau toate la un loc. În goana după voturi și după foloase necuvenite de imagine, orice adiere de compasiune, orice urmă de umanitate și orice fărâmă de interes pentru soarta celuilalt sunt abolite. Exprimările golite de sens și de soluții salvatoare, atitudinile sfidătoare dau măsura exactă foamei de câștig electoral și îi lasă pe cei aflați în situații vulnerabile în aceeași stare în care i-au găsit.
Cu doar câteva zile în urmă, Elena Udrea posta pe pagina sa de Facebook un mesaj, scris parcă de Wonder Woman care tocmai reușise să-i pună tălpici de sanie Arcei lui Noe: „Plec spre București, pe traseul Borsec – Toplița – Gheorgheni – Miercurea Ciuc – Sfântu Gheorghe – Brașov – Predeal – București. Mă pot opri pe drum să dau o mână de ajutor dacă sunt oameni în nevoie din cauza vremii. Pot transporta pe cineva cu mașina, ajuta pe cineva care a rămas înzăpezit, pot aduce medicamente sau ceva de mâncare”. Ridiculizată pe Facebook de oameni care-i cereau să-i lase și pe ei, în drum, la Dristor sau care o întrebau dacă a ascuns lopata în poșetă, postarea este definitorie pentru impostura politicianului român, care ține cu orice preț să pozeze în salvator, deși știe că nu are nimic de oferit. Cu exact doi ani în urmă, colegul de partid al doamnei Udrea, Emil Boc, pe atunci premier, își făcea loc în jurnalele de știri cu lopata în mână, deszăpezind un Audi pe autostrada București-Pitești. „Am antrenament din tinerețe. Se vede după cum mânui lopata”, spunea cu mândrie premierul de atunci, de parcă deszăpezind o mașină, deszăpezea o țară întreagă.
Dacă unii au mimat, de-a lungul timpului, interesul față de sinistrați, primul ministru în funcție al României, Victor Ponta, a adăugat o altă dimensiune, sfidarea, atitudinii catastrofale pe care o are în momente de criză. Ca o ilustrare perfectă a zicalei „țara arde, baba se piaptănă”, Ponta a găsit de cuviință să joace o partidă de baschet la scurt timp după ce meteorologii au anunțat că trei județe urmau să intre, în premieră, sub avertizare de cod roșu din cauza zăpezii. Purtătorii săi de cuvânt au explicat că să-și vadă de program și de viață era singurul lucru logic care-i rămăsese de făcut premierului în țara în care autoritățile acționează cu eficiență japoneză. „Premierul are dreptul și la timp liber”, i-a pus la punct un purtător de cuvânt pe jurnaliști. Cât de bine își face premierul treaba, după aceste bine meritate momente de relaxare, cât de eficientă este, cu sau fără el, administrația pe care o conduce am avut ocazia să simțim pe pielea noastră.
Un alt model de comunicare tipic românească în vremuri grele îi aparține directorului CNADNR, Narcis Neaga, care, din prea multă grijă pentru transportatori, le cerea șoferilor de TIR să-și facă selfie-uri din zăpadă pentru a nu primi amenzi pentru rovinieta expirată. Cât despre fostul ministru de Interne, Radu Stroe, ce să mai zicem: păcat că accidentul aviatic din Munții Apuseni s-a întâmplat în mandatul lui și că acei oameni și-au găsit un moment atât de prost să moară.
Pentru cei mai indulgenți, acestea pot părea doar simple erori de comunicare, niște stângăcii care ar putea fi trecute cu vederea. Ele sunt însă definitorii pentru cei care le fac. Sunt dovada vie a lipsei oricărui interes real pentru soarta cetățenilor României și nu știu dacă există vreun leac pentru asta. Poate un curs intensiv într-un sat precum satul Horea din Munții Apuseni, unde politicienii-catastrofă să învețe, la prima mână, cuvinte precum omenie, implicare, solidaritate. Dar mă tem că le-am pierde timpul de pomană acelor oameni buni.